21.5.07

Taxa de prima inmatriculare va fi analizata de expertii Comisiei Europene

Expertii Ministerului Economiei si Finantelor au programat, pentru marti (22 mai), o intilnire la Bruxelles cu specialistii Directiei de Taxe a Comisiei Europene pentru a discuta modificarile propuse pentru taxa de inmatriculare auto.

Intilnirea se incadraeza in termenul de doua luni, care expira pe 23 mai, impus de Comisia Europeana autoritatilor de la Bucuresti pentru a rezolva solicitarile referitoare la taxa de inmatriculare. Expertii ministerului le vor prezenta specialistilor europeni o grila de calcul a taxei de inmatriculare si vor stabili impreuna cu acestia eventualele noi modificari, cu atit mai mult cu cit una dintre cele doua obiectii exprimate de Comisia Europeana nu si-a gasit inca solutia.

In scrisoarea trimisa Ministerului Economiei si Finantelor, in urma cu aproape doua luni, Comisia a considerat ca taxarea masinilor la mina a doua vindute de cetatenii romani este discriminatorie fata de cele vindute de cetatenii din alte state membre UE, precum si ca nivelul taxei depaseste valoarea reziduala, sau de piata, a masinii in cazul celor foarte vechi. In urma cu circa doua saptamini, Finantele au raspuns Comisiei printr-o scrisoare in care au prezentat principiile pe baza carora va fi formulata noua grila de calcul. Aceste principii raspund, insa, doar uneia dintre cele doua solicitari ale Comisiei, respectiv celei privitoare la nivelul taxei pentru masinile vechi. Finantele nu intentioneaza sa introduca taxarea si in cazul vinzarii masinilor la mina a doua inmatriculate in Romania.

Reprezentantii ministerului apreciaza ca pretul acestor autoturisme include deja plata altor taxe, precum accize, fapt care va fi invocat si in fata specialistilor europeni. Procedura de incalcare a tratatului, inceputa in urma cu aproape doua luni impotriva Romaniei, va inceta daca expertii Comisiei vor considera ca noua legislatie romaneasca este aliniata dispozitiilor europene.

In caz contrar, Comisia va trimite Romaniei o argumentatie (reasoned opinion) care reprezinta a doua etapa a procedurii si care contine recomandari clare privind modul in care trebuie sa fie modificata taxa. Daca nici in aceasta situatie autoritatile romane nu se vor conforma, Comisia Europeana ar putea da in judecata statul roman.

Niciun comentariu: